vineri, 11 ianuarie 2019

Țara în care telefoanele iPhone sunt preferate de săraci, iar bogații preferă telefoanele chinezești!


În Occident, produsele Apple sunt mereu asociate unei condiții financiare peste medie, fiind în general preferate de cei cu venituri destul de consistente. Și asta nu doar din cauza prețului, ci și datorită brandului și a asocierii de statut. Altfel ești văzut atunci când deții deja noul telefon iPhone XS, de exemplu, decât cu unul din miile de telefoane cu Android.

Aceste lucruri nu sunt, însă, valabile peste tot. Există un segment important din populația globului care vede lucrurile oarecum diferit.

Pentru 1,4 miliarde de cetățeni ai lumii, un iPhone XS nu e o dovadă a unui statut privilegiat și a unei situații materiale bune, ci din contră. Oricât de greu ar părea de crezut, un studiu dat publicității în luna noiembrie arată că persoanele cu cele mai mari venituri și cu un nivel ridicat de educație din China preferă mărcile locale Huawei sau Xiaomi, în detrimentul produselor Apple, fie ele iPhone XS, XR sau oricare altele.


Potrivit agenției de studii de piață MobData, în China, persoanele cu bani și studii superioare preferă gadgeturi de la Huawei sau Xiaomi, mai degrabă decât Apple.

Agenția citată susține că majoritatea deținătorilor de iPhone din China obișnuiesc să câștige maximum 3000 de yuani lunar, adică ceva mai puțin de 400 de euro. În plus, chinezii nu aleg neaparat modelele noi, cum ar fi iPhone XS, XR sau XS Max, ci preferă aparatele mai vechi. Cel mai popular iPhone în China, în 2018, era iPhone 6, un telefon lansat în 2014!

Pe de altă parte, persoanele căsătorite, cu educație superioară și cu vârste cuprinse între 24 și 34 de ani, ale căror venituri sunt de circa 6000 de yuani (circa 750 de euro), preferă telefoanele Huawei și Xiaomi.

Care este motivul acestui fenomen social? 


Potrivit autorilor studiului, iPhone continuă să fie și în China un simbol al bogăției, dar în alt sens decât în Occident, adică persoanele cu venituri mici încearcă să ascundă acest lucru achiziționând produse iPhone, chiar dacă nu neapărat cele mai noi, precum iPhone XS, XS Max sau XR.


În concluzie, chinezii bogați preferă mărcile de telefoane autohtone, în timp ce cei care achiziționează telefoane iPhone o fac pentru că vor să dea impresia că au venituri mai mari decât au de fapt. Totuși, pentru că nu-și permit ultimele modele de iPhone XS, preferă modele mai vechi și, ca atare, mai ieftine.